Etichetele în creșterea și educarea copilului

0
1017

Copiii învață ceea ce trăiesc!”

             La început a fost cuvântul și de cuvinte avem nevoie atunci când dorim să comunicăm. Cuvintele au un impact extrem de puternic, mai ales la vârsta mică și în special când ele vin de la membrii familiei, prieteni, etc.

        Atunci când comunicăm cu copiii, fie ca sunt ai noștri sau cei de la clasă, trebuie să fim atenți la câteva aspecte extrem de importante.

      Cuvintele dor și lasă o amprentă puternică în dezvoltarea copilului, mai pe scurt le limitează dezvoltarea potențialului.

        Din păcate, mai târziu ei ajung să se identifice cu aceste cuvinte. Un copil care aude “nu ești în stare de nimic, ești un leneș, ești un obraznic, ești un ciudat, ești rău, ești timid, etc” va ajunge să creadă că este exact așa cum îi spun cei din jurul lui. De aici încep să apară: stimă de sine scăzută, lipsa motivației intriseci, se simte respins, se simte neînțeles, apar revoltele interioare cât și cele exterioare.

       Copilul își formează propria părerea despre sine, în funcție de ceea ce cred ceilalți despre el. Poate ați întâlnit în acest sens cazuri în care copilul ca să nu fie exclus din grup acceptă orice din partea acelui grup. Acest lucru se întâmplă fiindcă el nu are o stimă de sine crescută, fiindcă îi e teamă că va rămâne fără prieteni, etc.

       Întotdeauna în spatele unui comportament antisocial există un „ceva”; mereu să ne uităm la acel „ceva” în profunzime și să vedem cum îl putem repara, ca acel comportament antisocial să nu mai existe. 

         Copilul care aude “ești un rău” va ajunge să aibă comportamente “rele” pentru că el trebuie să răspundă unor așteptări. Firește, copilul se comportă nepotrivit uneori; noi, ca adulți și îndrumători în viața lui, avem obligația să îl corectăm. Ei bine, aici este magia: îi spui copilului ce a făcut greșit (discuți despre comportament), nu despre copil (ești cumva). În felul acesta, copilul se simte valoros în continuare; tot ce va avea de făcut va fi să corecteze un comportament. Și dacă adultul din fața lui îl susține, are mari șanse să reușească!

      La polul opus exista și etichetele pozitive exagerate, fiindcă uneori avem această tendință de a ne răsfăța copiii. La fel ca și în cazul etichetelor negative, ele nu fac decât să limiteze potențialul înnăscut al copilului. Copilul nu va mai căuta și alte resurse, calități, abilități existente în el, se va limita doar la acel cuvânt. În plus, în afară de cele relatate mai sus va apărea și supraevaluarea, o creștere puternică a egoului, etc.

      În creșterea și educarea copilului este important să rămânem cât mai echilibrați, înțelegând faptul că extremele nu aduc beneficii. Acest aspect rămâne valabil și în cazul nostru, al adulților.

          Închei acest articol cu un proverb și vă rog să reflectați asupra lui vorba dulce mult aduce!

Prof. pentru învătământul preșcolar
Mișu-Popescu Mona-Ștefania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.